Tendinte 2016: Ochelari de soare

Posted by dama_admin 17.03.2016 0 Comment(s)

Nicio vară fără ochelari de soare! Şi, cum o femeie nu se poate mulţumi cu o singură pereche, marii creatori au dat startul unor tendinţe complexe care ne vor fi alături în sezonul ce urmează. Bineînţeles, nu ne vom putea opri privirea către un singur model, mai ales că anul acesta lista este foarte lungă. Aşa că, pregătiţi-vă să daţi fuga-n magazine şi să vă achiziţionaţi cele mai noi modele pentru ţinutele de vară.

Cat Eye Modern. Încă din toamna anului 2015 am putut observa cum ochelarii cat eye şi-au făcut intrarea, atât în garderoba noastră, cât şi-n suflete. Ce-i drept, acest trend este potrivit oricărui sezon şi, pe lângă asta, este şi un trend care emană feminitate şi bun gust.

Lentile întunecate.  Ştim, ne-am obişnuit să vedem în jur modele cu lentile cât mai deschise, ombre sau rame colorate însă, ochelarii cu lentile întunecate nu fac decât să ofere un look mai proeminent.

Advertisement

Nuanţe stridente. De cele mai multe ori, ochelarii îi întâlnim în diferite forme şi mărimi însă, ce ne atrage cel mai mult atenţia sunt nuanţele puternice şi detaliile pe care acestea le aduc. De asemenea, acestea accentuează foarte mult look-ul şi pot oferi o apariţie reuşită fără prea mult efort. Poţi alege să porţi tonuri neutre, iar simpla prezenţă a ochelarilor cu rame stridente, va scoate ţinuta în evidenţă.

Ochelari oversize.  Ce-i drept, a trecut vremea când ochelarii cu rame subţiri sau cei mici şi finuţi erau în vogă şi, aşa cum hainele oversize sunt în tendinţe şi totodată nelipsite din garderoba noastră, nici ochelarii oversize nu puteau sta prea departe. Aceştia vin cu un aspect deosebit, care acoperă aproape jumătate din faţă, dar care scoate în evidenţă trăsăturile esenţiale.

Retro.  Ce ne încântă cel mai tare când vine vorba de tendinţe este faptul că acestea se reinventează, iar în acest sezon, anii ’60 şi anii ’70 sunt ilustraţi cum se cuvine. Rame rotunde, pătrate sau nuanţe închise, toate acestea ne vor trimite cu gândul la accentele disco.

Ochelari rotunzi.  Aşa cum putem vedea, sezonul acesta vom putea alege între ochelarii cu rame pătrate, cat eye sau chiar lentile întunecate. Ei bine, nici ochelarii rotunzi nu sunt lipsiţi din ecuaţie, mai ales că i-am putut întâlni şi-n sezonul trecut. Prea multe nu sunt de spus despre acest trend însă, putem adăuga faptul că oferă un aspect foarte funky şi retro.

Ochelari geeky. Cu siguranţă vă amintiţi cum persoanele populare din şcoli făceau glume pe seama tocilarilor care, de cele mai multe ori, erau posesori de ochelari de vedere. Ei bine, în ziua de astăzi, ochelarii de acest tip sunt nelipsiţi din prezentările de modă şi, pe lângă asta sunt şi foarte căutaţi. Pe lângă faptul că arată extrem de bine, aceştia vin cu diferite forme şi mărimi ale ramelor şi întotdeauna cu lentile transparente. Să nu mai vorbim de faptul că oferă şi un aspect foarte atrăgător.

Lentile cu efect ombre. În timp ce ne lovim de ochelarii cu lentile închise la culoare, de tip oglindă, colorate sau chiar transparente, cei cu lentile ombre păşesc glorios în acest sezon, iar ceea ce-i defineşte este faptul că în partea de sus aceştia au lentila foarte închisă şi continuă în degradare spre partea de jos. Trebuie să recunoaştem că sunt foarte practici, mai ales că poţi avea o vedere clară în partea de jos şi, în acelaşi timp, soarele nu are cum să-ţi jeneze ochii.

Forme funky. Atunci când ne alegem ochelarii de soare, printre cele mai importante caracteristici se numără rama şi forma acestora. Ei bine, poţi opta cu încredere pentru lentilele pătrate, rotunde sau chiar pentru orice altă formă precum, inimă, stea sau alte figuri geometrice.

Ochelari aviator. Acest model şi-a făcut apariţia încă din anul 2014 şi, din câte se pare, nu va dispărea prea curând. Faptul că şi în acest an creatorii de modă i-au adoptat pe podium ne-a bucurat, mai ales că aceştia au venit cu un design sexy şi feminin.

Lentile colorate. Bineînţeles, nu puteam întâlni doar rame colorate. Tocmai de aceea, în completarea lor, vin şi lentilele în diferite tonuri, fie simple, fie într-un duo de nuanţe.

Lentile pătrate. Împreună cu celelalte forme, lentilele pătrate vor arăta spectaculor, mai ales că au un aspect foarte creativ. Cu siguranţă, încă de la prima vedere, vă imaginaţi toate modurile şi ţinutele în care îi veţi putea purta. Ei bine, avantajul lor este că se potrivesc mai multor forme ale feţei aşa că, pot fi ideali pentru oricine. 

sursa: One.ro

Leave a Comment